Nu rata acest mesaj blog!

Nu rata acest mesaj blog!

Am primit pe e-mail

Mama lui Stefan cel bugetar



Pe o stradã îngustã, într-un bloc recent
Unde bate vântul si-i pe jos curent,
Tânãra nevastã plânge si suspinã
Cã-i opritã apa si nu e luminã.
Si cã la serviciu sotul ei iubit
A plecat la 6 si n-a mai venit.

Orologiul sunã noaptea jumãtate
Jos în bloc la poartã, oare cine bate?
- Eu sunt mamã soacrã, sunt fãcut covrig
Vin de la serviciu si sunt mort de frig!

Tânãra nevastã fuge sã-i deschidã
Însã din balcon mama soacrã-i strigã:
- Ora e târzie, esti un derbedeu
Unde ti-e chenzina, nu-ti sunt soacrã eu !

- Nu sunt eu de vinã, soarta fuse crudã
Am muncit ca boul pe 50% …
Am venit acasã sã mã încãlzesc
Si sã fac o baie, sã mã odihnesc.

- Ai venit degeaba, îi rãspunse soacra,
Fiindcã nu-i luminã si-i opritã apa!
Du-te la serviciu si de-o fi sã mori
Vine sindicatul cu-n buchet de flori…

Daca as relua viata din nou ...

'Daca mi-as putea trai din nou viata - de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer)

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la 'post' pentru o zi. As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult. As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa. As fi mincat pop-corn in camera 'buna' si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu. Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui. N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat. As fi stat intinsa pe pajiste cu toate petele de iarba As fi plins si ris mai putin privind televizorul si mai mult privind viata. Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai... Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte. Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, de cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc. Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat. Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.

Femeia
LA 3 ani: Se priveste si se vede regina.
LA 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa.
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita (mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!).
LA 20 de ani: Se priveste si vede 'prea grasa sau prea slaba, prea inalta sau prea scunda, prea cu parul lins sau prea creata', dar decide sa iasa oricum.
La 30 de ani: Se priveste si se vede 'prea grasa sau prea slaba, prea inalta sau prea scunda, prea cu parul lins sau prea creata', dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.
La 40 de ani: Se priveste si vede 'curata' si iese oricum.
LA 50 de ani: Se priveste si vede 'Sunt eu' si merge oriunde isi doreste.
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.
LA 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune, risete si abilitate, iese si se bucura de viata.
LA 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!'

Ce-i lipseste romanului ?

Am găsit pe unul din blogurile pe care le urmăresc un editorial interesant. Este un articol care mi-a plăcut. Sper să vă placă şi vouă.

Dacă vreţi să-l citiţi în original sau să mai urmăriţi şi alte articole din acelaşi gen accesaţi următorul link:
http://www.fsli.ro/Catedra/Editorial.php


Ce-i lipseste romanului ?
Liviu Marian Pop, secretar general FSLI



Pana la „evenimentele din 1989” traiam sub frica unui sistem dictatorial, in care foarte putini aveau curajul sa se exprime public.


Au trecut evenimentele din decembrie si „avantul muncitoresc” ne-a cuprins pe fiecare dintre noi....mitinguri, pichetari, mineriade, greve generale, etc. Orice actiune de strada s-a bazat în special pe spiritul civic al romanilor.

De la un an la altul, insa, acel avant a devenit tot mai scazut. O apatie generala i-a cuprins pe romani, care stau neputinciosi in fata schimbarilor, atacurilor, presiunilor de orice natura. In sufletele lor zace nelinistea, pe fete le citesti nemultumirea, dar parca sunt prinsi intr-un bloc de sticla, de unde privesc, doar privesc...


Niciodata nu am considerat ca suntem o natiune inferioara sau superioara altora. Ne nastem cu totii cu aceleasi calitati sau defecte.


Romanii sunt oameni destepti, cu potential, indiferent ca lucreaza 12 ore in tara pentru companii multinationale, la stat, pentru propria afacere, sau pe meleaguri straine. Sunt oameni cu viziune, cu talent, care stiu sa comunice eficient, stiu ce inseamna responsabilitatea, sunt oameni de calitate.?


Si totusi, ce ne lipseste, incat stam cu totii pasivi si ne lasam calcati in picioare de o clasa politica incompetenta? Oare ce ii lipseste romanului ca sa ia atitudine fata de cei pe care el i-a ales si i-a pus in functiile de conducere a statului? Curaj ? Vointa? Putere? Ce? Pentru ca motive au...De ce n-am putea fi ca grecii? De ce nu se intampla ca in Franta, unde au iesit pe strazi 250 de mii de oameni, care au cerut sa nu se taie copacii dintr-o zona?


Suntem blocati, inerti, paralizati, privind la realitati diferite: realitatea lor – hotii, coruptii, agramatii, tupeistii si realitatea noastra - a oamenilor cinstiti, muncitori, pregatiti, integri, capabili si destepti.


Suntem dezamagiti si obositi de clasa politica dar nu realizam ca prin starea generala pe care o perpetuam nu facem altceva decat sa ii ajutam sa castige si mai mult. Sa ne gandim, ce oferim noi: muncim, ne platim numeroasele taxe la stat, respectam legea, regulile. Ce fac ei: ne trateaza cu dispret...


Am uitat ca toti cei care s-au sacrificat in decembrie 1989 au facut-o pentru libertate, pentru o viata mai buna, pentru dreptate. Sunt oameni a caror memorie o calcam in picioare. Ei au iesit in bataia armelor, noua ne este teama sa iesim in strada, intr-un spatiu amenajat, legal, unde doar sa ne strigam nemultumirile. Sau poate nu teama este cuvantul cel mai potrivit, poate suntem prea comozi sa luptam pentru propria demnitate. Avem o responsabilitate, dragi romani, fata de predecesorii nostri, fata de noi insine si fata de copiii nostri. Ni s-a repetat deseori ca nu putem face nimic, ca orice tentativa este sortita esecului. Eu cred ca ne lipeste unitatea, pentru ca avem un crez comun si mai avem nevoie de o picatura de curaj. Altfel, ca spectatori la propria viata, vom ramane doar niste marionete pentru guvernantii, care ne vor da cu portia dreptul de a trai intr-o tara democratica.

SEZATOARE

La biblioteca ...

E posibil?

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,

Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse

Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,

Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.

Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare, Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare. El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră, Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră. Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul, Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul. Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor, Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor. După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare, Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare, Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor, Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor. Repede făcu o pâine din faina cea mai albă, Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă. Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă: - De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă! Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie, Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie. Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! După ce colindă satul, se întoarce la bordei Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei. Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare, Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare. Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare, Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare, Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării: - Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării? Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine, Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine. Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă, Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă. - Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat, Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat. Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace; ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat. Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează, Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează. - Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat? Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat: - Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă! Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde, Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde. Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace, Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face. În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă. În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! (Prelucrare după autor necunoscut)

Bilant public al Responsabilitatii Sociale o provocare de la www.responsabilitatesociala.ro

Am primit un mesaj de la responsabilitatesociala.ro prin care mi se solicita părerea:

„Companii responsabile in Romania, studii de caz si know-how despre CSR … ce credeti despre modul in care s-au implicat companiile in 2010, dar si ce asteptari aveti de la ele in 2011.”

Aceasta fiind o provocare, iar eu o persoană carea îi plac provocările, m-am gândit să încerc să răspund şi să vă cer şi vouă părerea.

1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

Atunci când e vorba de o clasificare a companiilor aceasta nu poate fi decât subiectivă. O clasificare obiectivă ar presupune existenţa unor criterii măsurabile, aceleaşi pentru toţi competitorii. Mă bucură faptul că, deşi anul 2010 a fost unul de criză, companiile au găsit resurse pentru a se implica în societate. Răspunsul meu (subiectiv) referitor la primele 3 companii care s-au implicat in societate, este:

· trustul de presă Intact pentru implicarea în diferite campanii de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate şi în mod special al celor afectaţi de inundaţii;

· Petrom pentru implicarea în proiecte de educaţie ecologică (Ţara lui Andrei) şi de împăduriri;

· BRD pentru implicarea în sprijinirea unor cazuri de copii talentaţi sau defavorizaţi.

2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Sunt mulţumită de modul cum unele companii s-au implicat în eliminarea urmărilor inundaţiilor; Am o apreciere deosebită pentru companiile care s-au implicat în problemele legate de educaţie în general şi mai ales în sprijinirea copiilor proveniţi din medii defavorizate. Sunt în favoarea campaniilor de durată şi mai puţin a celor desfăşurate cu ocazia unui eveniment (Paşte, Crăciun etc.). Una din nemulţumirile mele legate de implicarea companiilor este determinată de faptul că, deşi aproximativ 50% din populaţie trăieşte la sat sau în „oraşe” de 4-10 mii de locuitori, prea puţine campanii se adresează acestor categorii „defavorizate”.

3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Aş dori o mai mare implicare în problemele societăţii rurale şi mic urbane. Să se implice mai mult în educaţia ecologică şi în ajutarea copiilor capabili dar care nu dispun de suficiente resurse. Cine investeşte în educaţie investeşte în viitor.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?

· Cel mai bun stimulent pentru o companie este reprezentată de popularizarea companiei şi a produselor acestea.

· Aş fi dispusă să achiziţionez produsele firmei şi să le recomand tuturor cunoştinţelor.

Aspecte din activităţile proiectului "DEFECTELE LEMNULUI"

http://picasaweb.google.com/lh/photo/5QWF6hCNsOe_0esjPQ62DA?feat=directlink

Bine aţi venit,

Acest spaţiu va fi de acum locul nostru întâlnire.

Sper să vă facă plăcere acest mod de colaborare.

pentru toţi,

numai bine

Lenuţa Chiş