ANGELA GHEORGHIU AT THE KENNEDY CENTER HONORS-2009.flv

Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.
- Daca ai timp...i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea...Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, iar apoi tanjesc sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani, iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
- Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp...

Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai ?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece;
- Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin;
- Sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar, pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele;
- Sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
- Sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

Octavian Paler

Unde este solidaritatea de altădată?

Unde am ajuns? Unde e solidaritatea de altădată?
Aceaste întrebari îmi revin mereu, obsedant, în aceste zile. Nu vreau să văd, sau nu pot. Încerc de fiecare dată un răspuns, răspuns care, mă lasă tot mai dezamăgit.
Nu reuşesc să gândesc coerent, şi de fiecare dată o iau de la capăt, găsesc acelaşi răspuns.
Când eram la şcoală mi se întâmpla ca rezolvând a problemă să greşesc şi ori de câte ori reluam rezolvarea repetam mecanic aceeaşi greşeală. Când oboseam să mă mai concentrez luam o pauză, îmi găseam o altă activitate uitând total de problemă. Revenind peste un timp reuşeam să rezolv din prima.
Probabil asta ar fi soluţia şi în prezent.
Nu o să mă mai uit la televizor, o să mă joc pe calculator, o să citesc o carte, o să fac altceva decât făceam zilnic până acum. Şi poate când voi reveni voi înţelege... sau poate NU.
NU, refuz să înţeleg cum ne-am pierdut, refuz să înţeleg că nu mai avem nici o şansă, refuz să înţeleg că trebuie să accept tot ce alţii vor să mi se întâmple.
Da voi accepta doar ceea ce cred eu că nu mă coboară în ochii mei. Puţin îmi pasă de ce cred cei care se îndoaie, "capul plecat sabia nu-l taie" nu va fi niciodată deviza mea. Nu pot fi solidar cu cei cerşetorii, profitorii sau ligăii.
Sunt şi voi rămâne un om care nu se înclină.
Se pare că am găsit răspunsul. Regula din şcoală a funcţionat şi de această dată.
Am fost şi voi fi solidar cu toţi cei care luptă pentru libertatea lor, pentru dreptul lor de a fi respectaţi, care se respectă şi nu pot fi cumpăraţi "pe treizeci de arginţi". Deşi nu sunt mulţi SUNT O FORŢĂ, de care nici ei, poate nu sunt conştienţi. Valoarea lor nu stă în număr ci în puterea pe care le-o dă credinţa în EI.
Sunt un om liber.
Acesta va fi răspunsul meu pentru solidaritate.